Școlile se vor desfășura în continuare în regim online, cel puțin până în luna februarie, a anunțat Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
”Printre prevederile din această hotărâre menționăm propunerea suspendării activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line până la data de 7 februarie 2020, necesară emiterii ordinului de către ministrul Educației”, a informat sâmbătă CNSU.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, joi, la finalul unei întâlniri cu reprezentanții elevilor, studenților, părinților și sindicatelor, că toată lumea a fost de acord ca școlile să fie redeschise din 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice.
Acesta a precizat că semestrul II va începe școala în format clasic, cu prezența fizică „înțelegându-se importanța protecției stării de sănătate a profesorilor și elevilor, a diminuării riscurilor, dar și a necesității organizării unor acțiuni remediale”.